Scurtături inteligente

Cum reuşesc hackerii, inovatorii şi figurile emblematice să accelereze succesul
  • Titlul original: Smartcuts
  • Ediția I 2015, paperback
  • Traducător: Emilia Vasiliu
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 312 pagini
  • ISBN: 978-606-722-027-8

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Detalii

Scurtături inteligente este o carte despre sfidarea regulilor, în care Snow desființează ideile preconcepute despre succes și arată cum convenții de genul „trage din greu dacă vrei să-ți meriți locul“ împiedică progresul. Autorul explică, de asemenea, de ce copiii nu ar trebui să învețe tabla înmulțirii și cum, paradoxal, este mai ușor să construiești o afacere uriașă decât una mică.

Cartea spune poveștile unor inovatori care au îndrăznit să lucreze diferit și expune câteva dintre punctele-cheie care le-au adus faima. Este un volum despre aplicarea unor concepte antreprenoriale și tehnologice folosite pentru a obține succesul și despre cum, prin emulație, și noi ne putem depăși concurența, ne putem dezvolta afacerile și putem rezolva problemele societății mai rapid decât credem.


În egală măsură fascinantă și distractivă, Scurtături inteligente este o călătorie captivantă prin tipurile de gândire laterală și strategiile creative care stau, atât de frecvent, la baza succesului.
The New York Times


Shane este dovada vie că principiile expuse în Scurtături inteligente funcționează. Și-a făcut loc rapid în Fast Company, Wired și Advertising Age, a construit o companie care valorează milioane de dolari până să împlinească 30 de ani, iar acum a scris primul volum din ceea ce sunt sigur că va fi o excelentă serie de cărți. Urmăriți-l pe acest tip!
RYAN HOLIDAY, autor al bestsellerului Trust Me, I'm Lying


Shane Snow este o prezență nouă în climatul tumultuos al afacerilor contemporane. Trebuie să citești Scurtături inteligente dacă ești un antreprenor social sau dacă ai vrea să devii unul pentru că ceea ce ne învață Shane, mai presus de orice, este să fim „mai mari decât afacerea în sine“.
SORAYA DARABI, co-fondatoare a Zady și Foodspotting


Una dintre cele mai distractive și provocatoare cărți ale anului.
ADAM GRANT, autor al bestsellerului A da și a lua


Scurtături inteligente este surprinzătoare și minunată. Este ca și cum s-ar fi întâlnit Malcolm Gladwell și Tim Ferris. O carte pe care orice antreprenor al secolului XXI ar trebui să o citească!

SCOTT GERBER, fondator al Young Entreprenors Council
Despre Autor

Shane Snow este jurnalist și antreprenor online, stabilit în New York. Este co-fondator și șef al Departamentului de Creație al companiei de tehnologie media Contently. Are un masterat în jurnalism la Universitatea Columbia și este membru al Royal Society of the Arts. Colaborează cu regularitate la revistele Wired și Fast Company și a scris despre inovație pentru numeroase publicații printre care The New Yorker, The Washington Post și Advertising Age. Snow este invitat des la summiturile de tehnologie și publicitate și scrie pentru programul LinkedIn Influencer. Munca sa în antreprenoriatul tehnologiei a fost recunoscută de Națiunile Unite, Consiliul pentru Dezvoltare Economică din New York, The New York Times, Inc., Forbes și Details.

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor