Jack

A treia biografie apărută recent la editura Publica ni-l descrie pe unul din cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi iubiţi actori de la Hollywood. John Parker ne povesteşte ce se află în spatele unui rânjet celebru şi cum a ajuns atât de faimos. "Descoperind că Nicholson e mult mai mult decât petrecăreţul din ziarele de scandal, John Parker i-a creat un portret fascinant". Realizările lui Nicholson ca actor sunt impresionante, are foarte multe nominalizări, 3 premii Oscar, 4 premii Bafta şi 7 Golden Globe. John Joseph "Jack" Nicholson s-a născut pe 22 aprilie 1937 în New York şi a fost căsătorit o singură dată, cu Sandra Knight,cu care are o fată, Jennifer Nicholson. Seducătorul Jack a avut multe iubite celebre, dar o singură relaţie de lungă durată, cu Anjelica Houston. "De la bun început, s-a iscat un concurs neoficial între el şi Warren Beaty un concurs a cărui miză erau femeile şi filmele. ... Pentru Nicholson, succesul în domeniul său îi aduce satisfacţii pe două planuri, pentru că îi permite să-şi afişeze capacitatea de a atrage femeile prin alte mijloace decât aspectul fizic". "Rivalitatea" celor doi va fi punctată din când în când, aceasta fiind unul din deliciile, uneori amuzante, ale biografiei de faţă, celelalte referindu-se desigur la viaţa amoroasă a charismaticului Jack ("Nicholson – was once described by the actor Peter Finch as a ‘very social loner’. It’s a surprising description for a man who has reportedly slept with 2,000 women, yet it’s one he has come to agree with."). După o copilărie ieşită din comun - tatăl l-a abandonat şi a fost crescut de bunica sa - Jack a supravieţuit cu roluri în "furaje" de serie B, multe dintre ele semnate de Roger Corman, supranumit "King of The Bs". "Siguranţa financiară a devenit un fel de problemă la începutul noului deceniu - anii 1960". Putem spune că această afirmaţie este valabilă şi la noi în ţară, unde breasla actoricească de după '89, supravieţuieşte cu-te-miri-ce, rareori ieşind la iveală un talent de certă valoare care-a dus tava mult timp la reclame de bere. Diferenţa rezidă în Metoda predată la noi în şcoală şi mirajul celebrităţii. Această Metodă (a lui Stanislavski) alege şi culege. Nerefuzând practic nici un rol în filme cu buget mic (The Wild Ride, 1960) sau filme la care el însuşi contribuise puţin (The Terror,1963) alături de mai toţi tinerii regizori din L.A. printre care, Francis Ford Coppola, Jack reuşea să supravieţuiască unei lumi ostile, aflată în transformare. La 32 de ani, încă nu era cunoscut, ca mai toţi din generaţia lui şi se gândea să renunţe la actorie. Însă rolul din Easy Rider avea să-i aducă prima nominalizare serioasă pentru rol secundar şi, poate cel mai important lucru, să ajute la finisarea unui film aflat în derivă, ocupându-se printre altele şi de îmbogăţirea coloanei sonore. "...Pentru cei care nu prea ştiu povestea, vom aminti că e vorba despre dragoste liberă, droguri în exces şi o viziune despre societatea americană aşa cum o percepea Hopper în 1968, cu nişte avertismente moralizatoare despre consumul de droguri şi în subtext, despre consecinţele unui astfel de stil de viaţă - dar doar dacă le căutai culumânarea..." Un road-movie de excepţie, pentru care Dennis Hopper, a primit recunoaşterea atât ca regizor cât şi ca actor. În 1971, apare primul film scris şi regizat de Jack Nicholson, Drive, He Said, un efort reuşit pentru acel an şi pentru renumele lui câştigat în Easy Rider şi Five Easy Pieces, cel din urmă aducând nominalizări pentru el şi noua parteneră, Karen Black. Deşi filmul Drive, He Said,nominalizat la Palme D'or,fusese un dezastru financiar, Jack se descurcase binişor şi reuşise să-şi achite casadin Beverly Hills, locuind împreună cu noua sa protejată, Michelle Phillips, vocalista de la grupul Mamas & the Papas. Noul său statut, de vedetă de film, era susţinut de poziţia sa de anti-erou, de portavoce a contraculturii şi în fine, de simbol al misoginismului (Carnal Knowledge, 1971). Declaraţiile adresate mass mediei - "M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile" - nu făceau decât să-i sporească reputaţia de seducător şi să-i cimenteze cariera pentru sinceritate. În acest moment al ascensiunii sale se împrieteneşte cu "Marele Amant", Warren Beauty şi acordă unul din puţinele interviuri oferite în cariera sa, revistei Playboy. Despre numeroaseleexperienţe sexuale sau non-sexuale, despre prietene sau tot atâţia prieteni (bărbaţi) povesteşte pe şleau Jack, acesta fiind unul din adevărurile cărţii vieţii veşnicului amorez. Prezentareafiecărui film în parte dezvăluie multe din secreteletăinuite marelui public, John Parker întroducându-ne încet, dar sigur, către capodoperele cinematografice pe care le revedem oricând cu aceeaşi intensitate şi admiraţie. Jack a respins rolul din Marele Gatsby, dar a strălucit în The Last Detail (primul Bafta, 1973) fiind după cum spune Mike Nichols: "...aşa de bun pentru că aduce o parte din viaţa sa în aproape fiecare scenă". În 1974 a fost nominalizat din nou pentru cel mai bun actor în filmul lui Roman Polanski, Chinatown, câştigând primul Glob de Aur şi al doileapremiuBafta. "Chinatown a fost filmul reprezentativ al anilor '70, întruchipând unul din subiectele principale ale deceniului, cum ar fi corupţia şi conspiraţia, precum şi comentarii metaforice asupra afacerii Watergate." Tot în timpul filmărilor la Chinatown, Jack se îndrăgosteşte de stilata, sofisticata Anjelica Huston împreună cu care va locui 17 ani. Marele succes avea să apară curând. Eforturile şi strădania sa, perseverenţa şi reuşita alegere a fiecărui rol oferitvor estompa imaginea de antierou şi vor modela imaginea unui personaj fără cusur. "Regizorii europeni erau deja fascinaţi de el, iar la orizont se întrezăreau contracte care i-ar fi adus oportunitatea de a lucra cu trei dintre cei mai discutaţi şi controversaţi - Michelangelo Antognoni, Ken Russell şi Miloš Forman." The Passenger este primul din cele patru filme ale bogatului an '75, căruia i-a urmat meteorica apariţie din celebrul muzical Tommy, dar care i-a adus 50.000 dolari pentru doar 2 zile de muncă. Următorul, The Fortune a fost o lovitură de box-office, Nicholson şi Beauty împreună, într-o comedie nostimă regizată de Mike Nichols. Însă rolul din One Flew Over the Cuckoo's Nest pentru care primeşte primul Oscar, va rămâne o filă de istorie cinematografică, un model de interpretare şi adaptivitate la un scenariu dificil, ale căror drepturi de autor fuseseră cumpărate de marele actor Kirk Douglas. Jack declară: "De obicei, nu am probleme să intru şi să ies dintr-un rol de film, dar în Oregon, nu plecam spre casă dintr-un studio de film, ci dintr-o instituţie de boli mentale; există o anumită cantitate din personaj care rămâne în tine, de care nu poţi scăpa: eşti într-un salon de nebuni şi asta e..." Cu acest film, faima lui Jack devenise imensă, majoritatea producătorilor şi criticilor de film rămânând uimiţi de reacţiapublicului. Vor urma două filme produse în 1976, în compania unor mari actori, The Missouri Breaks cu Marlon Brando şi The Last Tycoon cu Robert de Niro, iar după doi ani, Goin' South în care e regizor şi interpret principal. Colaborarea cu mari actori şi mari regizori îi va consolidafiecare apariţie, fiecare replică, fiecare grimasă, Jack ajungând unul dintre cei mai căutaţi actori de la Hollywood. Încă după Easy Rider, Stanley Kubrick îl sunase cu o propunere: "Vreau să-l joci pe Napoleon, pentru mine!" Aceasta a întârziat să se concretizeze, iar Jack i-a recomandat ultimul roman al lui Stephen King. Aşa a apărut The Shining, o capodoperă a cinematografiei, dar şi o mare nepotrivire de opiniidin parteacriticilor. Un film care încă mai produce bani, nelinişte şi panică. Scena în care Jack Torrance îşi croieşte drum printr-o uşă cu toporul, a fost propusă regizorului de însuşi Jack Nicholson. Povestea celor trei filme care i-au urmat, The Postman Always Rings Twice (de Bob Rafelson), Reds (de Warren Beauty) şi The Border (Tony Richardson) este în amănunt povestită de autorul cărţii, deopotrivă cu succesul financiar al dramei horror The Shining. "Disputa" cu prietenul său Warren Beauty continuă, deşi la acel moment Jack realizase 15 filme, iar Warren doar 5. Câştigurile deasemenea erau în favoarea lui Jack. Viaţa amoroasă a fiecăruia era asemănatoare ca stil şi abordare, amândurora plăcându-le nespus de mult "vânătoarea" ... de femei. Filmul lui Beauty, Reds, a adunat 12 nominalizări, trei premii Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru imagine (Vittorio Storaro), rol secundar feminin (Maureen Stapleton) şi un premiu Bafta pentru rol secundar (Jack). După 2 ani dedicaţi familiei, Jack acceptă rolul "unui fost astronaut, acum cu burtă, cu o chelie uşoară, băutor la greu şi fustangiu" din "Vorbe de alint" alături de sora lui Warren, dulcica Shirley MacLaine şi enigmatica Debra Winger.Câştigă al doilea Oscar din carieră, realizare pe care o mai egalase doar Jack Lemmon şi Robert De Niro. Nominalizările şi premiile se adună pentru eroul nostru, izbânda sa fiind stimată, iubită, copiată dar şi aprig comentată. "Ce vor mai mult de-atât?"..."nefiind în mod special arătos, a intrat direct în categoria actorilor de compoziţie..." Vremea bilanţului, este un capitol foarte interesant al cărţii lui John Parker, datorită vârfului artistic şi financiar atins de Jack, dar şi contra-exemplelor mai puţin reuşite din lumea filmului. Însă, povestea nu se încheie aici. După o binemeritată pauză, Jack se întoarce în cartierul chinezesc cu The Two Jacksla aniversarea a 10 ani de la Chinatown. Anii '90aduc colaborări diverse, filmul biografic Hoffa (1992) şi senzuala fantezie-horror Wolf (1994) atrag atenţia cinefililor. Imaginea sfredelitoare a omului-lup rămâne emblematică, neputând fi "împrumutată"în pelicule similare. Din nou un Oscar, 3 ani mai târziupentru pentru cel mai bun actor din As Good as It Gets unde, la şaizeci de ani, joacă rolul unui scriitor singuratic, homofob, rasist, misogin şi cu dispreţ pentru câini. Un film cu succes de casă şi pentru Jack multe, multe premii şi o nouă iubită, fotomodelul Rebecca Broussard. Succesul din As Good as It Gets l-a îndrumat spre comedie, Anger Management şi Something's Gotta Give fiind două noi reuşite nostime cu priză la public. În anul 2003, a fost din nou nominalizat la Oscar pentru About Schmidt în pielea unui agent de asigurări obosit, retras la pensie, iar în 2006, Martin Scorsese i-a oferit rolul unui cap al mafiei în The Departed, alături de noua generaţie de actori valoroşi, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Mark Wahlberg unde, de sub vestitele sprâncene, mobsterul Frank Costello străpunge orice împotrivire sau neîncredere. "Într-un moment al vieţii în care cei mai mulţi oameni se gândesc să iasă la pensie, Jack Nicholson e la fel de energic şi charismatic cum a fost mereu. Cu ajutorul şi participarea multora dintre colaboratorii lui Nicholson de la Hollywood, John Parker pune cap la cap adevărul despre <marele seducător>. Trecând mândru de 70 de ani, Nicholson nu dă semne că şi-ar pierde din vitalitate."

Radu Lupaşcu
8 martie 2012