- Descriere
-
Detalii
Arată şi spune o poveste este un proiect editorial susţinut de Stand For Development.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, susţinerea unei prezentări este un proces extrem de dificil şi de stresant, fie că ne aflăm într-o întâlnire unu la unu, într-o sală de conferinţe, cu o duzină de străini, sau într-un amfiteatru, în faţa a mii de oameni. Potrivit lui Dan Roam, nu ar trebui să fie atât de greu. Ne simțim în impas doar atunci când uităm paşii de bază pe care i-am învăţat la grădiniţă: arată şi spune o poveste.
În această carte concisă, dar puternică, autorul ne prezintă un set nou de instrumente utile în realizarea unor prezentări extraordinare. Dan Roam se bazează pe idei în care crede de mai bine de două decenii, din poziţia de prezentator căruia i-au fost decernate premii și care şi-a folosit tabla în toate colaborările pe care le-a avut, de la companii din topul Fortune 500, la startupuri mici şi până la Casa Albă.
Chiar dacă eşti deja un bun prezentator, vei învăţa mai multe despre cum să îţi înţelegi publicul, să îţi organizezi conţinutul, să construieşti un fir narativ clar, să creezi imagini eficiente şi să îţi direcţionezi frica pentru a distra audienţa. Şi vei stăpâni trei reguli fundamentale:
• Când spui adevărul, te conectezi cu publicul tău, ajungi să lucrezi cu pasiune și îți descoperi încrederea în tine însuți.
• Când spui o poveste, clarifici conceptele complexe, transformi ideile în ceva de neuitat şi incluzi în discuții pe toată lumea.
• Când folosești imagini, oamenii văd exact la ce faci referire, captivezi mintea publicului şi alungi plictiseala.
O carte simplă, frumoasă şi importantă. Este o lectură obligatorie pentru oricine este serios când vine vorba de prezentări şi de vorbit în public în ziua de astăzi.
GARR REYNOLDS, autor al cărţilor Presentation Zen şi The Naked Presenter
Dan Roam este un maestru al comunicării prin imagini alături de cuvinte. Am furat o grămadă de lucruri de la el, iar acum poţi să o faci şi tu.
AUSTIN KLEON, autor al cărţilor Steal Like an Artist şi Show Your Work
Dan ne oferă o carte jucăuşă, dar profundă, distilând meşteşugul povestitului până la elementele sale cele mai esenţiale. Citeşte-o şi descoperă noi modalităţi prin care să determini poveştile tale să cânte.
TOM KELLEY, coautor al cărţii Creative Confidence
Aceasta este mai mult decât o carte de „afaceri”. Aceasta este o carte inteligentă, umană, valoroasă şi plină de imagini şi adevăr.
SUNNI BROWN, autoare a cărţii The Doodle Revolution
Noile generații îi vor urma pe acei lideri cu care se conectează, care îi inspiră, care le prezintă opțiunile, care îi invită să aleagă și care, mai apoi, le „arată” cum se poate face. Puterea formală a managerului devine irelevantă. Membrii echipei vor cumpăra exclusiv ideile în care „văd” valoare pentru ei și nu doar pentru că au fost „spuse” de managerul lor. Vă invit să vă bucurați și voi de acest ghid vizual despre conectare și comunicare la nivel subconștient. Priviți-l pe îndelete...
ADRIAN PARASCHIV
Senior Partner
Stand for Development
standfordevelopment.com - Despre Autor
-
Dan Roam este fondatorul şi preşedintele Digital Roam Inc., o companie de consultanţă care foloseşte gândirea vizuală pentru a rezolva problemele complexe cu care se confruntă clienții săi, printre care Google, Boeing, eBay, Microsoft, Walmart, Wells Fargo, Marina Americană şi Senatul SUA. Locuieşte în San Francisco.
Este autorul bestsellerului Pe spatele șervețelului, cea mai populară carte de afaceri despre gândirea vizuală din toate timpurile. Fast Company, BusinessWeek şi The Times au numit-o cea mai bună carte a anului 2008 despre creativitate şi inovaţie.
Mai multe detalii despre autor puteți afla de pe site-urile: www.danroam.com şi www.napkinacademy.com.
Îl puteți urmări și pe Twitter @Dan_Roam. - Opinia cititorilor