- Descriere
-
Detalii
Criza financiară globală ne-a demonstrat dureros de clar că forţe psihologice puternice periclitează azi bunăstarea naţiunilor. De la credinţa oarbă în creşterea permanentă a preţurilor locuinţelor la prăbuşirea încrederii în pieţele de capital, „spiritele animale” determină evenimentele financiare din întreaga lume.
Akerlof şi Shiller reafirmă necesitatea rolului activ al guvernului în elaborarea politicilor economice, recuperând ideea de „spirite animale”, sintagmă folosită de J.M. Keynes pentru a descrie perspectivele sumbre şi disperarea care au condus la Marea Criză şi la schimbarea psihologică ce a însoţit redresarea.
Ca şi Keynes, Akerlof şi Shiller consideră că, pentru a stăpâni aceste forţe primordiale, este necesar un sprijin guvernamental ferm – soluţia, din punctul lor de vedere, nu este ca pieţele să fie lăsate să funcţioneze pur şi simplu.
Spirite Animale cartografiază impasul financiar al lumii de azi. Citiţi această hartă şi învăţaţi cum pot canaliza liderii „spiritele animale” – forţele puternice ale psihologiei umane care s-au dezlănţuit, conducând la această criză majoră.
"Această carte este un „îndreptar” extrem de necesar. Spirite Animale reprezintă o contribuţie importantă, poate chiar decisivă, într-o perioadă de criză a teoriei macroeconomice."
Robert M. Solow, laureat al Premiului Nobel pentru Economie
"Akerlof şi Shiller pledează pentru „ce se vede acum”, şi nu pentru „ce s-a crezut până acum”. Nu expediază aparenta iraţionalitate a comportamentului uman, ci spun că e nevoie să fie înţeleasă şi să se ţină cont de ea atunci când sunt formulate politicile economice. [...] Mesajul cărţii lor este că ar trebui să recunoaştem importanţa acestor forţe iraţionale, în loc să ni le ascundem."
Matthew Yglesias, The National
"Spirite Animale este un apel puternic, serios şi convingător pentru o reevaluare fundamentală a principiilor economice. Ea prezintă un mod nou şi viu de înţelegere a fenomenelor economice importante pe care teoria economică standard nu a reuşit să le explice în mod convingător. Spirite Animale ar trebui să pună în mişcare o revoluţie intelectuală care va schimba modul cum ne imaginăm crizele economice, şomajul, sărăcia, crizele financiare, fluctuaţiile de pe piaţa imobiliară şi multe altele."
Dennis J. Snower, preşedintele Kiel Institute for the World Economy
"George Akerlof şi Robert Shiller arată în Spirite Animale că haosul care a cuprins economia mondială nu a venit din senin. Această carte marchează mult-aşteptata întâlnire dintre psihologie şi economie. […] Cartea lor este, probabil, prima explorare macroeconomică a acestui subiect, accesibilă şi specialiştilor, şi celor fără pregătire strict economică."
Mint
"Akerlof şi Shiller sunt primii care încearcă să elaboreze o teorie economică la zi. O intenţie – şi o carte – care va fi un reper."
Louis Uchitelle, New York Times Book Review
Spirite Animale de George Akerlof şi Robert Schiller este a noua carte din Co-lecţia de economie, un proiect al editurii Publica, realizat în parteneriat cu Business Magazin şi susţinut de BRD - Groupe Société Générale – o selecţie de cărţi “clasice” despre principiile de funcţionare a economiei.
- Despre Autor
-
George A. Akerlof, deţinător al Premiului Nobel pentru economie, ar fi trebuit să devină, conform tradiţiei familiei, fizician sau chimist, ca fratele ori tatăl său. De origine suedeză, tatăl lui a ajuns în SUA cu o bursă şi a predat apoi la Yale şi Princeton. Respectă tradiţia familiei într-o singură privinţă: a fost student la Yale şi predă la Berkeley, având stagii şi la diverse alte instituţii de renume, ca profesor (London School of Economics, Harvard) sau angajat (Federal Reserve Bank). În 2001 i s-a acordat Premiul Nobel pentru contribuţia la elaborarea teoriei pieţelor cu informaţie asimetrică. Este recunoscut de asemenea pentru rolul jucat în elaborarea economiei behavioriste. A scris nenumărate studii şi articole, cele mai importante fiind incluse în Cartea de poveşti a unui economist (1984). Cea mai recentă carte a lui este Spirite Animale (2009), scrisă în colaborare cu Robert J. Shiller.
Robert J. Shiller este titularul catedrei Arthur M. Okun din cadrul Facultăţii de Economie al Yale University şi profesor de finanţe la International Center for Finance, Yale School of Management. Din 1980 este cercetător asociat al National Bureau of Economic Research şi, din 1994, alături de Akerlof, se ocupă de analiza macroeconomiei behavioriste. A fost vicepreşedinte al American Economic Association în 2005, iar în 2006 a avut un mandat de un an ca preşedinte al Eastern Economic Association. Are o rubrică despre „Finanţele în secolul al XXI-lea” pentru Project Syndicate şi o alta, intitulată „Punct de vedere economic”, în New York Times. Este cofondator şi economist principal al MacroMarkets LLC. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui se numără Irrational Exuberance (2000) şi The New Financial Order: Risk in the 21st Century (2003).
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
Cartea de povești a unui economist
Preț normal: 56,83 lei
Special Price 45,46 lei
-
Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor
Preț normal: 75,14 lei
Special Price 60,11 lei
-
- Opinia cititorilor
- Cuprins
-
Cuvânt înainte
Prefaţă
Mulţumiri
Introducere
PARTEA ÎNTÂI. Spirite animale
1. Încrederea şi multiplicatorii ei
2. Echitatea
3. Corupţia şi reaua-credinţă
4. Iluzia banilor
5. Povestiri
PARTEA A DOUA. OPT ÎNTREBĂRI ŞI TOT ATÂTEA RĂSPUNSURI
6. De ce intră economiile în criză?
7. De ce au bancherii băncilor centrale putere asupra economiei (în măsura în care au)?
POST-SCRIPTUM LA CAPITOLUL 7. Actuala criză financiară: ce e de făcut?
8. De ce există oameni care nu pot găsi un loc de muncă?
9. De ce există o compensare pe termen lung între inflaţie şi şomaj?
10. De ce este atât de arbitrară economisirea pentru viitor?
11. De ce sunt atât de instabile preţurile financiare şi investiţiile firmelor?
12. De ce au pieţele imobiliare o viaţă ciclică?
13. De ce există o formă specială de sărăcie în rândul minorităţilor?
14. Concluzie
Note
Bibliografie